piu
interj. – Imită
glasul puilor și al unor
păsări. – Megl.
piu. Creație expresivă, cf.
fiu, chiu, it.
pio, pigolare, sp.
pio. – Der.
piui, vb. (a ciripi);
piuit, s.n. (sunetul
scos de
pui);
piuitor, adj. (care piuie);
piuială, (var.
piuitură), s.f. (piuit);
pirui, vb. (a cînta în
triluri, a ciripi);
piruit, s.n. (ciripit);
piura, vb. (Trans. de S., a se lamenta), cf. mr.
chiurare, pe care
Pascu, I, 63,
îl lega de un lat. *
pipiulāre,
ipoteză fără necesitate. Cf. Pușcariu 1328.