romîn (romîni),
s.m. –
1. Locuitor al României; valah. –
2. Persoană,
creștin. –
3. Țăran. –
4. (Înv.)
Iobag,
vecin. – Var. înv. și pop.
rumîn. Mr.
ar(u)mîn, istr.
rumăr. Lat.
romanus (Pușcariu 1474; Șeineanu,
Semasiol., 231; REW 7371; Th. Gartner,
Ueber den Volksnamen der Rumänen, Cernăuți 1893). Este dubletul lui
roman, s.m., neol.; al lui
roman, s.n. (nuvelă), din fr.
roman; al lui
roman, s.m. (mușețel-
prost, Anthemis cotula; crizantemă, Crysanthemum leucanthemum), prin filieră sl., cf,. sb.
raman,
rus.
roman (Tiktin), cf.
romaniță; și al lui
rom, s.m. (
țigan), probabil mgr. ’Pωμιός „
grec”, cf. fr.
romanichel „
țigan”. Fonetic,
forma rumîn este
corectă, în
timp ce
romîn se datorează analogiei cu
roman,
fiind forma neol. de la sfîrșitul
sec. XVI. Cf. și Cancel,
Despre Rumîn și unele probleme lexicale slavo-romîne, București 1921.
Rumîn „
iobag” (cu acest sens nu se folosește
forma romîn) s-a
spus numai în
vechea organizare socială din Munt. (în Mold.
vecin, în Trans.
iobag); obligațiile lui
erau legarea de pămînt,
dijma și slujba la proprietar, cf. Giurescu,
Despre rumîni, București 1916.
Nuanța de inferioritate socială legată de noțiunea de
romanus apare încă din
legile francilor, cf. Julien Havet,
R. hist., II, 120-36. În
limba modernă s-a
șovăit mult în scrierea lui
romîn cu
î, și s-a
preferat sistematic
român,
chiar și de către acei
autori care au adoptat suprimarea lui
â. Der.
romîncă, s.f.;
romînesc, adj. (român);
romînește, adv. (în
română;
clar, creștinește);
romînică, s.f. (român), cuvînt care se pune numai în
gura țiganilor;
romînime, s.f. (
neam românesc);
romînism, s.n. (ceea ce este
tipic românesc);
romîniza, vb. (a
deveni român);
romîni (var.
rumîni), vb. (a se
boteza);
străromîn, adj. (preromân), format după germ.
ur-;
rumînie, s.f. (iobăgie). Din
rom. provin
alb.
rëmër „
păstor”, țig. sp.
rumano „argou” (Besses 145) și natural
numele etnic al
românilor în toate
limbile. Der. neol. (din fr.)
romanic, adj.;
romanesc, adj.;
romancier, s.m.;
romanist, s.m.;
romanitate, s.f.;
romaniza, vb.;
romantic, adj.;
romantism, s.n.;
romanț, s.n. (nuvelă), înv., din it.
romanzo;
romanță, s.f.;
romanțios, adj.