séte
s.f. –
1. Dorința de a
bea. –
2. Pasiune, ardoare. – Mr., megl.
seate, megl.
sęti, istr.
sęte. Lat.
sῑtis (Pușcariu 1587; REW 7961), cf. vegl.
sait, it.
sete, prov., cat.
set, fr.
soif, sp.
sed, port.
sede. – Der.
seteciune, s.f. (înv., sete);
setos, adj. (care are sete; pasionat);
setilă, s.f. (
poreclă pentru cel care
bea mult);
înseta, vb. (a avea sete; a
face sete; a fi
lipsit de
apă; a
lăsa fără apă; a dori);
înșetoșa, vb. (a
face sete; a avea sete; a
lăsa fără apă).