fluierá (flúier, át),
vb. –
1. A
scoate un
sunet asemănător fluierului. –
2. A cînta din
fluier. –
3. A
chema scoțînd
sunete asemănătoare fluierului. –
4. A
scoate sunete asemănătoare fluierului spre a-și
manifesta dezaprobarea.
Creație expresivă,
bazată pe
consonanța f(l)iu, care
redă fluieratul. Cuvîntul
imitativ fiu (-fiu) este
curent, cf.
țiu;
pentru infixul expresiv l, cf.
flișcui „a fluiera”,
fli(u)șcă „
trișcă”. De
aici și
fliuira,
redus la
flui(e)ra, ca
șuera în
loc de
ș(i)uira.
Fluier, s.n. (intrument
muzical de
suflat;
trișcă;
gambă,
tibia;
șuierătură); cf. mr.
fluier, fluiară, fiflioară, megl.
(s)friel, pare un der.
postverbal.
Sensul de „
tibia”,
comun întregului teritoriu limbii rom. (ALR, I, 58)
apare și în lat.
tibia. În
general, se
preferă să se
plece de la
fluier,
despre a
cărui origine s-a
discutat destul de
mult, cuvînt
obscur sau
necunoscut, după Pușcariu 625; Philippide, II, 712 și
DAR, i-au
căutat uneori diferite origini lat. (*
flibŭla, după Crețu 322;
fibŭla, după Subak,
Arch. Triest., XXX, 425, cf.
împotrivă REW 3278; *
fluilum, der.
imposibil de la
flāre, după
Pascu, I, 86; *
flaulāre, după
Pascu,
Lat., 269), gr. (*φλουιάροιν, de la φλέινος „
făcut din
trestie”, pe
baza lui φλέως „
trestie”, după Giuglea,
Dacor., III, 587-90) sau
autohtone (Pușcariu,
Lr., 179).
Prezența alb.
fljo(j)ere i-a
determinat pe mai
mulți cercetători să
caute aici etimonul cuvîntului
rom. (Berneker 285; cf. Meyer 108),
dar alb.
provine în
mod sigur din
rom., ca și ngr. φλογέρα, sb.
frűla, frulica, slov.
fujara,
ceh.,
pol.
fujara, rut.
fl’ojara, fl’ojera, fujera, mag.
furulya (
Candrea,
Elemente, 403; Cihac, II, 499, mag.
ar fi
originea cuvîntului
rom.; cf. Miklosich,
Wander., 10 și Miklosich,
Fremdw., 88; Daničič, III, 75; Berneker 285).
Origine expresivă a lui
fluier a
fost intuită de
puțini cercetători, cf.
Iordan,
BF, II, 77. Der.
fluierar, s.n. (
nai);
fluierar, s.m. (
persoană care
face fluiere;
persoană care cîntă din
fluier;
nume dat mai
multor păsări cu
picioare lungi: Oedicnemus crepitans, Limosa aegocephala),
ultimul sens bazat pe
accepția de
fluier „
tibia”;
fluierărie, s.f. (
îndeletnicirea de
fluierar);
fluieraș, s.m. (înv.,
fluierar,
persoană care cîntă din
fluier;
grangur, Oriolus
galbula);
fluierător, adj. (care fluieră);
fluierător, s.m. (
fluierar;
nume dat mai
multor păsări cu
picioare lungi;
varietate de
iarbă,
Tamus communis);
fluierătură, s.f. (
șuierătură);
fluieroi, s.m. (
fluier mare,
folosit în
Banat).