LUÁ,
iau, vb. I. Tranz.
I. 1. A
prinde un
obiect în
mână spre a-l ține (și a se
servi de el) sau
spre a-l pune în altă
parte. ♢ Expr.
A lua altă vorbă = a
schimba (cu
dibăcie)
subiectul unei
discuții.
A(-și) lua picioarele la spinare = a
pleca (
repede) de
undeva.
A lua pușca la ochi (sau
la cătare) = a pune
arma în
poziție de
tragere, a se
pregăti să
tragă cu
arma; a
ochi.
A-și lua pălăria (
din sau
de pe cap) = a
saluta.
A lua pasărea din zbor, se
spune despre un
vânător foarte iscusit,
bun ochitor.
A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a
renunța la ceva, a nu mai
spera.
A-și lua seama sau (intranz.)
a-și lua de seamă = a se
răzgândi.
A nu-și lua ochii de la (sau
de pe)... = a
privi insistent.
A-și lua o grijă de pe cap = a
scăpa de o
grijă, a se
elibera.
A-i lua cuiva (o
suferință)
cu mâna = a
face să-i
treacă cuiva (o
suferință)
imediat. (Refl.)
A i se lua (cuiva)
o piatră de pe inimă, se
spune când cineva a
scăpat de o
grijă chinuitoare. ♦ A
apuca pe cineva sau ceva cu
mâna; a
cuprinde cu
brațul (de după...);
p. ext. a
înhăța, a
înșfăca. ♢ Expr. (Fam.)
A lua purceaua de coadă = a se
îmbăta. (Refl. recipr.)
Poți să te iei de mână cu el = ai
aceleași apucături ca el.
A se lua de cap (sau
de piept)
cu cineva = a se
încleșta la
bătaie cu cineva; a se
certa în
mod violent cu cineva.
A se lua (cu cineva)
la trântă = a se
lupta (cu cineva)
corp la
corp.
2. A
mânca (pe
apucate), a
înghiți din ceva;
spec. a
înghiți o
doctorie. ♢ Expr.
A (o) lua la măsea = a
bea peste măsură.
3. A
îmbrăca, a pune pe
sine o
haină etc. ♢ Expr.
A lua hainele la purtare = a
îmbrăca în toate
zilele hainele de
sărbătoare. (Fam.)
A-și lua nasul la purtare = a se
obrăznici.
II. 1. A
scoate ceva din
locul în care se
afla; a
smulge, a
desprinde. ♦ Refl. (
Rar) A
înceta să mai
existe; a
dispărea.
2. A
scoate ceva în
cantitate limitată. ♢ Expr.
A lua (cuiva)
sânge = a
face să
curgă printr-o
incizie o
cantitate de
sânge (
pentru a
obține o
descongestionare,
pentru analize etc.).
3. A
deposeda pe cineva de un
lucru (
fără intenție de a și-l
însuși). ♢ Expr.
A-i lua (cuiva)
comanda = a
înlătura (pe cineva) de la un
post de
răspundere, în
special de la
comanda unei
unități militare.
A-i lua (cuiva)
ochii (sau
văzul, vederile) = a
fermeca (pe cineva), a
orbi prin
strălucire, a
impresiona foarte puternic, a
zăpăci, a
ului pe cineva.
A-i lua (cuiva)
viața (sau
sufletul, zilele) = a
omorî.
A-și lua viața (sau
zilele) = a se
sinucide. ♦ (Pop.) A
face să
paralizeze, a
paraliza o
parte a
corpului.
III. 1. A-și
însuși ceea ce i se
cuvine, a pune
stăpânire pe ceva;
p. ext. a
primi, a
căpăta.
2. A(-și)
face rost de ceva; a
găsi pe cineva sau ceva. ♢ Expr.
Ia-l dacă ai de unde (sau
de unde nu-i), se
spune despre cineva (sau
despre ceva) care nu se mai
găsește acolo unde
era mai
înainte. (Fam.)
A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți
aduce aminte în ce
împrejurare ai
cunoscut pe cineva.
3. A
cumpăra.
4. A
încasa o
sumă de
bani.
5. A-și
însuși un
lucru străin.
6. A
cuceri; a
ocupa. ♦ A
ataca într-un
anumit fel sau cu o
anumită armă.
7. A
angaja pe cineva; a
folosi un
obiect pentru un
timp determinat,
contra plată. ♢ Expr.
A lua (pe cineva)
părtaș = a-și
asocia (pe cineva) într-o
întreprindere.
A lua (pe cineva)
pe procopseală = a
angaja (pe cineva)
fără salariu, cu
promisiunea de a-l
căpătui. ♦ A
invita pe cineva la
joc, la
dans. ♦ A
primi pe cineva la
sine; a
contracta o
legătură de
rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se
căsători.
8. A se
angaja, a se
însărcina (cu ceva). ♢ Expr.
A lua comanda = a fi
numit la
conducerea unei
unități sau
acțiuni (
militare).
A lua (un
lucru)
în primire = a
primi un
lucru, asumându-și
răspunderea pentru buna lui
păstrare.
A-și lua răspunderea = a se
declara și a se
socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.)
A se lua la sfadă (sau
la ceartă etc.) = a se
certa.
9. A
contracta o
boală molipsitoare.
10. (
Despre vase) A avea o
anumită capacitate, a
cuprinde.
11. (În expr. și
loc. vb.)
A lua măsura (sau
măsuri) = a
fixa prin
măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a
confecționa un
obiect.
A lua (ceva)
cu chirie = a
închiria.
A lua (ceva)
în arendă = a
arenda.
A lua parte = a
participa.
A lua pildă = a
imita exemplul altuia.
A lua obiceiul (sau
năravul etc.) = a se
obișnui să...
A lua (pasaje sau
idei) dintr-un autor = a
reproduce într-o
scriere sau într-o
expunere proprie idei extrase din
alt autor (
indicând sursa sau însușindu-și
pasajul în
mod fraudulos).
A lua ființă = a se
înființa.
A lua sfârșit = a se
termina.
A lua înfățișarea (sau
aspectul etc.) = a
părea, a da
impresia de...
A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se
schimba, a se
transforma.
A-și lua numele de la... = a
purta un
nume care se
leagă de..., care
amintește de...
A lua o notă bună (sau
rea) = a
obține o
notă bună (sau
rea).
A lua apă = (
despre ambarcații) a avea o
spărtură prin care
intră apa, a se
umple de
apă.
A lua foc = a se
aprinde. (Înv.)
A lua veste (sau
scrisoare, răspuns etc.) = a
primi veste (sau
scrisoare,
răspuns etc.).
IV. 1. A
duce cu
sine. ♢ Expr.
A-și lua ziua bună = a se
despărți de cineva,
rostind cuvinte de
rămas bun.
A-și lua traista și ciubucul, se
zice despre un
om foarte sărac care
pleacă fără să
aibă ce să
ducă cu el.
A-și lua tălpășița (sau
catrafusele) = a
pleca repede dintr-un
loc; a o
șterge.
A lua (pe cineva)
la (sau
în)
armată = a
înrola un
recrut.
A lua (pe cineva)
pe sus = a
lua (pe cineva) cu
forța.
A lua (pe cineva)
pe nepusă masă = a
lua (pe cineva)
fără veste, cu
forța.
A-l lua moartea sau
Dumnezeu (ori, depr.
dracul, naiba) = a
muri.
L-a luat dracul (sau
mama dracului, naiba), se
spune când cineva este într-o
situație critică sau la
capătul puterilor (din
cauza unui
efort prea mare). (În
imprecații)
Lua-l-ar naiba! ♦ A
duce cu
sine una sau mai
multe persoane, cu
rolul de
însoțitor. ♢ Expr.
A lua (pe cineva)
cu binele (sau
cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a
proceda cu
tact, cu
blândețe, a
trata (pe cineva) cu
menajamente.
A lua (pe cineva)
cu răul = a se
purta rău (cu cineva).
A lua (pe cineva)
cu măguleli sau (refl.)
a se lua pe lângă cineva cu binele = a
măguli pe cineva (
pentru a-i
câștiga bunăvoința).
A lua (pe cineva)
sub ocrotirea (sau
sub aripa)
sa = a
ocroti (pe cineva).
A lua (pe cineva sau ceva)
în batjocură (sau
în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și
bate joc de cineva.
A lua (pe cineva)
cu amenințări = a
amenința (pe cineva).
A lua (pe cineva)
la rost (sau
la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a
mustra (pe cineva), a-i
cere socoteală.
A lua (pe cineva)
pe departe = a
începe (cu cineva) o
discuție pe
ocolite cu
scopul de a
obține ceva de la el sau de a-i
comunica ceva
neplăcut.
Nu mă lua așa! = nu
mă trata, nu-mi
vorbi în
felul acesta
nepotrivit.
A o lua de bună = a
considera că este
așa cum se
spune, a
primi, a
accepta un
lucru ca
atare.
A lua (ceva)
de nimic = a nu
lua în
serios.
A lua (ceva)
în nume de bine (sau
de rău) = a
judeca un
lucru drept bun (sau
rău).
A lua (pe cineva sau ceva)
de (sau
drept)... = a
considera (pe cineva sau ceva)
drept altcineva sau
altceva; a
confunda.
A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se
împăca cu
situația. ♦ Refl. (
Despre vopsele) A se
desprinde, a se
șterge (și a se
lipi pe
altceva).
2. (
Despre vehicule) A
transporta pe cineva.
V. A
începe, a
porni să... ♦ (
Despre manifestări fizice sau
psihice) A
cuprinde (pe cineva). ♢ Expr.
A-l lua ceva înainte = a-l
cuprinde, a-l
copleși.
A lua frica cuiva (sau
a ceva) = a se
teme de cineva (sau de ceva). (Refl.)
A se lua de gânduri = a
începe să fie
îngrijorat, a se
îngrijora; a se
neliniști.
VI. 1. (
Construit cu
pronumele „o”, cu
valoare neutră) A
pleca, a
porni. ♢ Expr.
A o lua din loc (sau
la picior) = a
pleca repede.
A o lua la fugă = a
porni în
fugă, în
goană.
A o lua la galop (sau
la trap, la pas) = a
porni la
galop (sau la
trap, la
pas). (
Reg.)
A o lua în porneală = a
porni la
păscut.
A o lua înainte = a
merge înaintea altuia sau a
altora (
pentru a-i
conduce).
A i-o lua (cuiva)
înainte (sau
pe dinainte) = a
întrece (pe cineva).
A-și lua zborul = a
porni în
zbor;
fig. a
pleca repede; a
părăsi (o
rudă, un
prieten) stabilindu-se în altă
parte. (Refl.)
A se lua după cineva (sau
ceva) =
a) a
porni în
urma cuiva (sau a ceva);
b) a se
alătura cuiva;
c) a
urmări, a
alunga, a
fugări;
d) a
porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva;
fig. a
imita pe cineva, a
urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.)
A se lua cu cineva =
a) a
pleca la
drum cu cineva;
b) a se
întovărăși, a se
asocia cu cineva. (Refl.)
A se lua cu cineva (sau
cu ceva) = a-și
petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a
uita de o
grijă, de o
preocupare etc., a se
distra.
A se lua cu vorba = a se
antrena într-o
conversație,
uitând de
treburi. ♦ A se
îndrepta într-o
direcție oarecare; a
coti spre...
A luat-o la deal. ♦ (
Despre căi de
comunicație și
ape curgătoare) A-și
schimba direcția.
Drumul o ia la dreapta.
2. A
merge, a
parcurge. ♢ Expr.
A(-și) lua câmpii = a
pleca la
întâmplare,
fără nici un
țel (de
desperare, de
durere etc.); a
ajunge la
desperare. [Pr.:
lu-a. – Prez. ind.:
iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj.
pers. 3:
să ia] – Lat.
levare.