lap
interj. –
Exprimă zgomotul produs de a
lipăi sau
zgomotul produs de
două corpuri care se
lipesc,
cum ar fi
solul și
piciorul gol sau
mîna pălmuind o
față. – Var.
leap, leop, lip, liop. Creație expresivă, cf.
hap, fr.
lapper. – Der.
lăpăi, vb. (a se
bălăci, a
plescăi), cf. bg.
lapam „a
înghiți”;
lăpăit, s.n. (
acțiunea de a
bea cu
zgomot);
lapă, s.f. (
terci), pe care Cihac, II, 668 și
DAR îl derivă din gr. λαπᾶς;
lepși, vb. (a
pălmui; a
turti), cu suf.
expresiv -
și (cf.
Iordan,
BF, II, 188);
lepșit, adj. (
turtit;
prostit,
zăpăcit, nătîng);
leapșe, s.f. (
palmă,
scatoalcă;
baba-
oarba);
leoapă, s.f. (
scatoalcă);
leopăi (var.
liopăi, lipăi), vb. (a
pălmui, a
plescăi; a
merge cu
zgomot cu
picioarele goale; a
tropăi; a
trăncăni), cf. rut.
ljopaty „a
flecări” (după Cihac, II, 169, din slov.
lapiti, sb., cr.
hlapiti „a
plescăi”; după Scheludko,
BA, I, 165, din rut.);
liopăit (var.
lipăit), s.n. (
bălăceală,
plescăit;
tropăit);
lioapă (var.
liopă, leo(a)pă, (h)leoap(c)ă), s.f. (
gură,
plisc);
leoampă, s.f. (
poșircă,
supă apoasă);
lempăi, vb. (a mînca pe
apucate, a
ciuguli);
liompoti (var.
liopoti, leo(m)poti), vb. (Bucov., a
sorbi, a
hălpăi);
leoarbă (var.
lioarbă), s.f. (
gură,
plisc);
leorbăi (var.
liorbăi, leorhăi, leorpăi), vb. (a
trăncăni; a
bate cîmpii; a se bîlbîi; a
hălpăi; a
croncăni);
leorbău, s.m. (
flecar,
golan,
urlător);
leorpăi (var.
liorpăi), vb. (a
flecări). Se întîlnesc cu der.
expresive de la
licăi și
liorc; cf. și
lipa.