miór
s.m. –
Miel de
doi ani. – Mr.
miliur, megl.
mil’or. Din
miel, cu suf. -
or (Tiktin; Rosetti,
BL, V, 56; Rosetti,
Mélanges, 174). Der. de la un lat.
*agnelliolus (Pușcariu 1093;
Candrea-
Dens., 1101;
Candrea),
deși posibilă, nu pare o
ipoteză necesară. – Der.
mioară, s.f. (
oiță,
mielușea);
miorar, s.m. (
păstorel,
ciobănaș);
strămior, s.m. (
miel de
doi ani). – Din
rom.
provin ngr. μπλιώρα sau μιλιόρι (Meyer,
Neugr. St., II, 76),
alb.
miljorë, miljuar, miljora (Meyer 278), ngr. din Sarakatchan
mbl’or(a) (Höeg 111), mag.
mióra, millóra (Edelspacher 19;
Candrea,
Elemente, 405).