obicéi (obicéiuri),
s.n. –
1. Uz,
practică,
stil. –
2. (Înv.)
Tradiție,
obiceiul pămîntului. –
3. (Înv.)
Privilegiu. –
4. (Înv.)
Contribuție,
impozit. – Var.
ob(l)icer(iu). Sl.
obyčaj, din
učiti „a
învăța”, cf.
ucenic, năuc (Miklosich,
Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 219), cf. bg., sb., cr., slov.
običaj. Var.,
rare,
arată o
încrucișare cu
oblici (Tiktin). – Der.
obiceinic, adj. (înv.,
uzual, de
stil);
obicină, s.f. (înv., obicei), din sl.
obyčinu „
obișnuit”,
sec. XVII;
obicinui (
azi redus la
obișnui), vb. (a se
deprinde, a se
familiariza; a avea
obiceiul; a
practica);
obicinuelnic, adj. (înv.,
obișnuit,
uzual);
obicinuință (var.
modernă obișnuință), s.f. (obicei,
uz,
uzanță;
familiaritate);
obicinuit (var.
obișnuit), adj. (
uzual);
obicinit, adj. (înv.,
obișnuit);
neobișnuit, adj. (
insolit);
desobișnui, vb. (a se
dezvăța).