definiția officinalis definiție dex

officinalis

găsește rime pentru officinalis
Cuvinte apropiate: officinalis

ARĂȚÉL

s. (BOT.; Borrago officinalis) boranță, otrățel, limba-mielului.

AVRĂMEÁSCĂ

s.f. v. avrămeasă.

AVRĂMEÁSCĂ

s. (BOT.) 1. (Gratiola officinalis) avrămeasă, veninariță, (reg.) cârstineasă, milostivă, potroacă, mila-Domnului. 2. v. barba-boierului.

BUJÓR,

bujori, s.m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor de grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor de câmp) are flori roșii ca sângele (Paeonia). ♢ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu flori mari sângerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. božur.

BUJÓR

s. v. busuioc roșu, palma-maicii-domnului, poroinic, salep.

BUJÓR

s. (BOT.) 1. (Paeonia officinalis) (reg.) rujă, rujioară, rușioară, (prin Transilv.) băbărujă. 2. bujor românesc (Paeonia peregrina) = (reg.) rujioară.

bujór

s. m., pl. bujóri

BUJÓR ~i

m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roșii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. ♢ ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roșii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roșeață naturală a obrajilor. /<bulg. božur

bujór (-ri),

s.m. – Plantă cu flori mari (Paeonia officinalis). – Megl. băjur. Sl. božurŭ (Cihac, II, 32; Mklosich, Lexicon, 35); cf. bg., sb., cr., slov. božur, alb. božjur, mag. bozsarosza. – Der. bujorel, s.m. (Orchis papilionacea; Orchis morio; Amaranthus caudatus; Ranunculus repens; Clavaria botrytis etc.); îmbujora, vb. (a se înroși, a se aprinde la față).

BURÉTE

bureți, s.m. 1. (Bot.) Nume generic dat unor ciuperci; spongie. ♢ Expr. (Fam.) Doar n-am mâncat bureți = doar n-am înnebunit! 2. (În sintagma) Burete-de-mare = (la pl.) Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicioase sau calcaroase (Spongiaria); (și la sg.) animal din această încrengătură; spongier. ♦ Scheletul poros al acestui animal (sau obiect similar fabricat din cauciuc, material plastic), care, datorită proprietății de a absorbi lichidele, se întrebuințează la ștersul tablei de scris, la spălat etc. – Lat. *boletis sau refăcut din bureți (pl. lui *buret(u) < lat. boletus).

BURÉTE

s. 1. (ZOOL.; Spongia officinalis) spongie. 2. (ZOOL.) burete-de-mare (Spongiaria) = spongier. 3. (prin Ban.) spumă, (Transilv. și Ban.) șponghie. (~ de șters tabla.) 4. (BOT.) burete-de-casă v. ciupercă de pivniță; burete-de-conopidă = a) (Clavaria coralloides) = (reg.) crețișoară, curălice, meloșel, opintici (pl.), togmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Ramaria botrytis) rămurele (pl.); burete-de-mesteacăn (Cortinarius cinnamomeus) = (reg.) pâinișoare (pl.); burete-de-nuc (Polyporus squamosus) = (reg.) păstrăv; burete-flocos (Lactarius torminosus) = (reg.) flocoșel; burete-galben (Cantharellus cibarius) = (reg.) gălbinele (pl.), gălbiori (pl.), urechiușă, unghia-caprei; buretele cerbilor (Scleroderma vulgare) = (reg.) bășina-porcului; burete-negru (Pleurotus ostreatus) = păstrăv; burete-pestriț (Amanita muscaria) = (reg.) burete-șerpesc, (Mold.) pălăria-șarpelui; burete-șerpesc (Lepiota procera) = (Mold.) pălăria-șarpelui.

BURÉTE

s. v. ciupercă, fungi, hrib, măsea, mânătarcă.

buréte

(ciupercă, obiect poros) s. m., pl. buréți

BURÉ//TE ~ți

m. 1) Specie de ciuperci. ~-alb. ~-pucios. ♢ Doar n-am mâncat ~ți doar n-am înnebunit. 2): ~-de-mare animal marin, nevertebrat, având scheletul format dintr-o rețea de fibre elastice, care își duce viața în colonii masive, prins de stâncile subacvatice. 3) Obiect spongios, făcut din scheletul acestui animal (sau din cauciuc poros), servind la spălat, la șters tabla și în alte scopuri. /<lat. boletis

buréte (-ți),

s.m. – 1. Specie de ciuperci. – 2. Burete. – Mr. buburec (pl. bubureți), bureate, megl. bureți. Lat. bōlĕtus (Diez, Gramm., I, 188; Pușcariu 239; REW 1193; Candrea-Dens., 199; DAR), probabil prin intermediul unei forme *bōlĕtis, mai apropiată de gr. βωλίτης. – Der. buretos, adj. (spongios).

CAPTALÁN,

captalani, s.m. Plantă erbacee cu frunze mari și late și cu flori purpurii (Petasites officinalis); p. restr. frunzele acestei plante, întrebuintate ca acoperiș la stupii primitivi de albine. [Var.: căptălán s.m.] – Din magh. káptalan.

CAPTALÁN

s. (BOT.) 1. (Petasites officinalis sau hybridus) (reg.) brusture, cucuruz, podbal, buiedea-ciumei, rădăcina-ciumei, sudoarea-laptelui; 2. captalan-negru (Verbascum nigrum) = (reg.) somnoroasă.

CAPTALÁN

s. v. brusture, captar, lipan.

captalán

s. m., pl. captaláni

CAPTALÁN ~i

m. Plantă erbacee cu frunze mari, late, și cu flori purpurii, folosită în medicină. /<ung. káptalan

CIUBOȚÍCĂ

, ciuboțele, s.f. 1. (Reg.) Cizmuliță sau gheată de damă. 2. Compuse: ciuboțica-cucului = plantă erbacee cu frunze ovale dispuse în rozete și păroase pe partea inferioară, cu flori galbene și cu fructul o capsulă (Primula officinalis); ciuboțica-ursului = plantă erbacee cu frunze lobate și cu flori purpurii (Cortusa matthioli). [Var.: cioboțícă s.f.] – Ciubotă + suf. -ică.

CIUBOȚÍCĂ

s. v. cizmuliță.

ciuboțícă

s. f., g.-d. art. ciuboțélei; pl. ciuboțéle

CIUBOȚ//ÍCĂ ~éle

f. (diminutiv de la ciubotă): ~ica-cucului plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze ovale, dispuse în rozetă, cu flori galbene-închise, plăcut mirositoare, și cu fructul o capsulă. /ciubotă + suf. ~ică

CIUÍN

, ciuini, s.m. Plantă erbacee cu flori albe sau roz, a cărei rădăcină se întrebuințează în industria textilă, farmaceutică și alimentară: odagaci, săpunel, săpunăriță (Saponaria officinalis). – Din tc. çöven.

CIUÍN

s. (BOT.; Saponaria officinalis) odagaci, săpunariță, (reg.) berbecei (pl.), grozdică, juni (pl.), mielușei (pl.), săpuior, săpun, săpunar, săpunaș, săpunel, săpunioară, săpuniță, spu-mariță, văcărică, văcăriță, buruiană-albă, floa-rea-călugărului, floarea-studentului, flori-albe (pl.), flori-bătăi (pl.), flori-de-sopon (pl.), flori-de--ietură (pl.), iarbă-de-săpun, iarbă-de-soponit, mărarul-calului, rupturi-de-mal (pl.), spuma-ca-lului, (înv.) săpunare, săpunărică.

ciuín

s. m., pl. ciuíni

CIUÍN ~i

m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, erectă, cu flori albe și frunze alungite, a cărei rădăcină are diferite întrebuințări (în industria textilă, în farmaceutică etc.); săpunariță; colăgaci. [Sil. ciu-in] /<turc. çöven

CIUMĂREÁ

, ciumărele, s.f. Plantă erbacee medicinală cu frunze alterne și cu flori liliachii grupate în ciorchini (Galega officinalis). – Cf. ciumă.

CIUMĂREÁ

s. (BOT.; Galega officinalis) (reg.) scrântitoare, iarba-ciumei.

ciumăreá

s. f., art. ciumăreáua, g.-d. art. ciumărélei; pl. ciumăréle

CIUMĂR//EÁ ~éle

f. Plantă erbacee medicinală, cu tulpina ramificată, cu frunze alterne și cu flori violete, grupate în racem, și cu fructe păstăi. /cf. ciumă

FILIMÍCĂ

s.f. Plantă erbacee decorativă și medicinală, cu miros plăcut și puternic, cu flori galbene-aurii sau galbene-roșietice (Calendula officinalis).Et. nec.

FILIMÍCĂ

s. (BOT.; Calendula officinalis) (reg.) gălbenele (pl.), rufuliță, rujinică, rujnicea, rujni-cuță, rujuliță, rujuță, rușnică, rușuliță, salomie, sulumină, (Ban.) călinică, (Transilv.) roșioară, roșuliță.

filimícă

s. f., pl. filiméle/filimíci

FILIMÍ//CĂ ~ce

f. Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile galbene cu miros plăcut, folosite în medicină. /Orig. nec.

FUMĂRÍȚĂ,

fumărițe, s.f. Mică plantă erbacee din familia papaveraceelor, cu flori purpurii sau albe, cu gust amar și cu fructe globuloase (Fumaria officinalis). – Fum + suf. -ăriță.

FUMĂRÍȚĂ

s. (BOT.; Fumaria officinalis) (reg.) fumărică, sefterea, fumul-pământului, iarbă-de-curcă.

fumăríță

s. f., g.-d. art. fumăríței; pl. fumăríțe

FUMĂRÍȚ//Ă ~e

f. Plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze înguste, cu flori mici de culoare diferită și cu fructe sferice. /fum + suf. ~ăriță

JÁLE1

s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.

JÁLE2

s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

JÁLE

s. v. doliu, linariță, salvie.

JÁLE

s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

JÁLE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

jále

(tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

JÁLE1

f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

JÁLE2

f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

JÁLEȘ,

jaleși, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica).Jale2 + suf. -eș.

JÁLEȘ

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Stachys germanica) jale, (reg.) pavăză.

JÁLEȘ

s. v. coada-vacii, jale, salvie, urechea-porcului.

jáleș

s. m.

JALEȘ

m. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice. /jale + suf. ~eș

LEVĂNȚÍCĂ

s.f. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albastre plăcut mirositoare, întrebuințată în medicină și în industria parfumurilor; lavandă (Lavandula angustifolia). [Var.: levențícă, livănțícă s.f.] – Levantă (înv. „levănțică” < ngr.) + suf. -ică.

LEVĂNȚÍCĂ

s. (BOT.) 1. (Lavandula angustifolia) lavandă, (înv. și reg.) spichinat, (înv.) șpic. 2. (Lavandula officinalis) (rar) levant, (reg.) aspic, spichinat.

levănțícă

s. f., g.-d. art. levănțícii

LEVĂNȚÍCĂ

f. Plantă erbacee cu flori albastre, plăcut mirositoare, folosită în medicină și în industria parfumurilor. [G.-D. levănțicii] /levantă + suf. ~ică

LINGUREÁ, -ÍCĂ,

lingurele, s.f. 1. Mică plantă medicinală din familia cruciferelor, cu frunze crestate, cu flori albe grupate în ciorchini, întrebuințată în combaterea afecțiunilor scorbutice, pulmonare etc. (Cochlearia officinalis). 2. (Pop.) Furca pieptului, lingura pieptului. ♦ Cavitate situată în partea inferioară a furcii pieptului. – Lingură + suf. -ea, -ică.

LINGUREÁ

s. (BOT.; Cochlearia officinalis) (reg.) lingura-Domnului, lingura-Maicii-Preceste.

LINGUREÁ

s. v. furca-pieptului.

lingureá/lingurícă

(bot.) s. f., pl. linguréle

lingureá/lingurícă

(anat.) s. f.

MIÉRE

s.f. Substanță semilichidă, gălbuie, dulce și aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine și enzime, culeasă și produsă de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de miere = prima lună din viața conjugală. ♢ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ♢ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roșii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

MIÉRE

s. 1. (pop.) mană. (~ de albine.) 2. (BOT.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrișor, (rar) pulmonariță, (înv. și reg.) plămânărică, (reg.) cuscrior, cuscru, plămânare, plămânariță, plămânăriță, sudoare, iarba-plu-mânei; b) (Pulmonaria mollissima) plămânare, (înv. și reg.) plămânărică, (reg.) plămânărea; c) v. sâmbovină.

MIÉRE

s. v. magiun, nectar, zaharoză, zahăr.

miére

s. f., g.-d. art. miérii

MIÉR//E

f. 1) Substanță semilichidă, cu gust dulce și cu aromă plăcută, bogată în zaharuri și vitamine, produsă de albine din nectarul florilor.Luna de ~ prima lună de viață conjugală a tinerilor căsătoriți. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului plantă erbacee cu frunze catifelate și cu flori roșii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel

MIRÚȚĂ,

miruțe, s.f. Plantă erbacee cu peri aspri și țepoși, cu flori purpurii sau violete (Anchusa officinalis). – Cf. mieriu1.

MIRÚȚĂ

s. (BOT.; Anchusa officinalis) (reg.) roșii (pl.), iarbă-de-bou-sălbatică, limba-boului.

mirúță

s. f., g.-d. art. mirúței; pl. mirúțe

ODOLEÁN,

odoleni, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una servește la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietăți sedative; valeriană (Valeriana officinalis). [Var.: odoleánă s.f., hodoleán s.m.] – Din ucr. odoljan.

ODOLEÁN

s. (BOT.; Valeriana officinalis) (livr.) valeriană, (reg.) gușa-porumbelului, gușa-po-rumbului.

odoleán

(bot) s. m. (sil. -lean), pl. odoléni

ODOL//EÁN ~éni

m. Plantă erbacee cu tulpina înaltă, neramificată, cu frunze lungi, păroase și cu flori trandafirii sau albe, reunite în inflorescențe umbeliforme; valeriană. /<ucr. odoljan

PARACHÉRNIȚĂ,

parachernițe, s.f. Plantă erbacee medicinală cu tulpina dreaptă, cu frunzele alungite și cu flori verzi (Parietaria officinalis). – Et. nec.

PARACHÉRNIȚĂ

s. (BOT.; Parietaria officinalis) (reg.) mătrice, politrică, grâul-potârnichii, urzi-că-moartă, (înv.) parietarie.

parachérniță

s. f., g.-d. art. parachérniței; pl. parachérnițe

RÓINIȚĂ1,

roinițe, s.f. (Pop.) Stup mic portativ cu care se prinde un roi2 nou. – Din scr. rojnica.

RÓINIȚĂ2,

roinițe, s.f. Plantă erbacee perenă, cu flori albe ori liliachii cu miros plăcut, mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; mătăciună, melisă (Melissa officinalis).Roi2 + suf. -niță.

RÓINIȚĂ

s. (BOT.; Melissa officinalis) melisă, (reg.) cătușnică, lămâiță, mătăcină, motoacă, răstu-peașcă, roiște, stupelniță, buruiana-stupului, busuiocul-stopului, floarea-stupului, iarba-albi-nelor, iarba-roilor, iarba-stupului, izma-stupilor, mierea-ursului, mintă-turcească, poala-Sfin-tei-Mării, voioșniță-de-albini.

RÓINIȚĂ

s. v. mătăcină.

róiniță

(stup, plantă) s. f., g.-d. art. róiniței; pl. róinițe

RÓINIȚ//Ă1 ~e

f. pop. Stup mic portativ, cu care se prind roiurile. /<sb. rojnica

RÓINIȚ//Ă2 ~e

f. Plantă erbacee meliferă, cu flori mici, plăcut mirositoare, cu frunze ovale, folosită în medicină. /roi + suf. ~iță

ROZMARÍN,

rozmarini, s.m. Arbust mic, din familia labiatelor, plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, albe sau roșii, întrebuințat în medicină și în industria parfumurilor (Rosmarinus officinalis). – Din germ. Rosmarin.

ROZMARÍN

s. (BOT.) 1. (Rosmarinus officinalis) (reg.) mirtân. 2. rozmarin-de-munte (Gnaphalium silvaticum) = (prin Bucov.) merișor.

rozmarín

s. m., pl. rozmaríni

ROZMARÍN ~i

n. 1) Arbust mic cu miros plăcut, cu tulpina erectă, cu frunze aciculare, persistente, și cu flori divers colorate, cultivat ca plantă decorativă sau folosit în medicină și în industria parfumurilor. 2) Soi de măr tomnatic, cu fructe de culoare galbenă, plăcute la gust. 3) Fruct al acestui soi de măr. /<germ. Rosmarin

ROZMARÍN

s. În gastronomie, frunzele acifere, foarte aromate ale rozmarinului (Rosmarinus officinalis) se utilizează drept condiment, de obicei uscate, mărunțite sau pisate, în special în amestecurile de condimente occidentale (herbes de Provence, condimente pentru carne la grătar etc.), pentru aromatizarea preparatelor de carne (de porc, de vânat, de pui).

ROZMARÍN

s.m. Mic arbust plăcut mirositor, cu frunze totdeauna verzi și cu flori albastre, roșii sau albe, dispuse la subsoara frunzelor. [< it. rosmarino, germ. Rosmarin, cf. lat. rosmarinus].

SÁLBIE

s.f. v. salvie.

SÁLBIE

s. (BOT.; Salvia officinalis) jale, jaleș, salvie, (reg.) șerlai.

SÁLCE1

s.f. Plantă erbacee exotică din familia liliaceelor, cu tulpina agățătoare și cu flori dispuse în umbele (Smilax medica); p. restr. numele popular al rădăcinii acestei plante, cu utilizări în medicină. [Var.: sálcie s.f.] – Et. nec.

SÁLCE2

s.f. (Înv.) Salță1. – Cf. salță1.

SÁLCE3

s.f. v. salcie1.

SÁLCE

s. (BOT.) 1. (Smilax sarsaparilla) (livr.) sarsaparila, (prin Transilv.) sarce. 2. (Smilax medica și officinalis) (livr.) sarsaparila.

sálce

(plantă erbacee, rădăcina acestei plante, sos) s. f.

SÁLVIE,

salvii, s.f. (Bot.) Jale2 (Salvia officinalis). [Var.: sálbie s.f.] – Din lat. salvia.

SÁLVIE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, jaleș, salbie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia verticillata) (reg.) jaleș, năduf, buruiană-de-bubă, coada-mielului, cocean-căpresc, iarba-somnului, talpa-cucoanei, urechea-porcului. 3. (Salvia pratensis) (reg.) jale, coada-vacii, jaleș de câmp.

sálvie

s. f. (sil. -vi-e), art. sálvia (sil. -vi-a), g.-d. art. sálviei; pl. sálvii, art. sálviile (sil. -vi-i-)
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar