pápă,
s.f. –
1. Mîncare în
limbajul infantil. –
2. Terci,
păsat. – Mr.
papă.
Creație expresivă, care
eventual,
ar putea proveni direct din lat.
pappa (Pușcariu 1258;
Candrea-
Dens., 1321; REW 6214; Pușcariu,
Lr., 281), unde este, de
asemenea,
formație expresivă, sau s-
ar fi
format în
interiorul rom. – Der.
păpa, vb. (a mînca; a
irosi, a
toca averea), pe care Pușcariu 1257 și
Candrea-
Dens., 1322
îl raportează la lat.
pappare, cf.
gal.,
port.
papar;
papălapte, s.m. (
nătăfleț,
găgăuță);
păpălău, s.m. (
curcubețică,
Physalis Alkekengi), care se mai
cheamă și
papele, s.f. pl., în Mold. (după Tiktin, care-l
urmează pe Cihac, II, 520,
legat de mag.
páponya, din
pap „
cură”,
dificil din
punct de
vedere fonetic);
papalungă, s.f. (Trans.,
păpădie,
Taraxacum officinale);
papanaș, s.m. (Mold.,
preparat culinar din
aluat și brînză);
paparadă, s.f. (Trans.,
ouă la
capac);
păpăludă, s.f. (
pasăre, Caprimulgus
europaeus);
păpărugă (var.
păpăruie, păpăruză, papăluză), s.f. (Trans.,
buburuză,
Coccinella septempunctata), cf.
buburuză;
papătot, s.m. (mîncău);
papacioc, s.n. (Mold.,
păhărel de
țuică), comp cu
cioc „
plisc” (după Scriban, în
legătură cu
rus.
popoika „
exces de mîncare”, der. care nu pare
posibilă);
papaciocar, s.m. (
leneș,
haimana);
papaciufă, s.f. (Munt.,
matracucă), comp. cu
ciuf (după Scriban, în
legătură cu
alb.
patačuftë „
chiftea”,
soluție improbabilă);
papainog, s.n. (
minciună,
bagatelă;
cataligă; stîlp,
pilon), pe care Tiktin
îl leagă de slov., rut.
panoga „
lîngă picioare”,
dificil din
punct de
vedere semantic;
papalete, s.m. (Munt.,
marionetă,
fantoșă);
Pepelea, s.m. (
personaj mitic care
reprezintă un
fel de
păcălitor comic cu
aspect nevinovat), cf. fr.
patelin și
Păcală (după
părerea de nesusținut a lui Cihac, acest
nume ar proveni din sl.
pepelu „
cenușă”). – Cf.
paparudă, păpușe, parpalec.