politíe (politíi),
s.f. –
1. Stat,
republică. –
2. Oraș. –
3. Conductă. – Mr.
pulitie „
oraș”. Mgr. πολιτεία.
Sec. XVII, înv. E
dublet al lui
poliție, s.f., din it.
polizia, fr.
police, prin
intermediul rus.
policija (Cihac, II, 274; Tiktin). Der.
politic, adj., s.m., din fr.
politique, și mai
înainte din ngr. πολιτιϰός;
politică, s.f. (
ideologie,
doctrină;
activitate), din ngr. πολιτιϰή (Murnu, 46; Gáldi 233);
politicale, s.f. pl. (
intrigi sau
discuții politice), din ngr. πολιτιϰά;
politicastru, s.m. (
om fără orizont);
politicesc, adj. (
politic), înv.;
politicește (var.
politicamente), adv. (din
punct de
vedere politic);
politician, s.m., din fr.
politicien;
politicianism, s.n. (
orientare exclusivă și
abuzivă către politică);
politicos, adj. (
civilizat), din ngr. πολιτιϰός (Gáldi 234), cf. sp.
politicón;
nepoliticos, adj. (
necivilizat);
politevsi, vb. (a
măguli, a
ademeni), din ngr. πολιτεύομαι (Tiktin),
sec. XVIII, înv.;
politefsi, vb. (înv., a fi în
uz, a se
folosi),
dublet al cuvîntului
anterior;
politețe, s.f. , din fr.
politesse;
nepolitețe (var.
impolitețe), s.f. (
lipsă de
curtoazie);
politr(i)uc, s.n. (
comisar politic bolșevic), din
rus.
politruk. Der. de la
poliție:
polițai, s.m. (
copoi,
polițist), din germ.
Polizei;
polițienesc, adj. (
propriu poliției), prin
intermediul unui adj.
*polițian, ca
politician, gardian;
polițist, adj. (
polițienesc; s.m.,
agent de
poliție);
polițaimaistru, s.m. (înv.,
comandant,
șef de
poliție), din germ.
Polizeimeister, cf.
rus.
policijmejster.