s.n. 1. Factor (sau ansamblu de factori) de mediu care provoacă organismului uman o reacție anormală; (p. ext.) ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază. 2. Efort, încordare, tensiune neuropsihică. ♦ Ansamblu de perturbații organice sau psihice. 3. (Geol.) Presiune laterală care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. [Scris și stress. / < engl., fr. stress].