definiția sui definiție dex

SUÍ,

súi, vb. IV. 1. Refl. și intranz. A se îndrepta spre un loc mai ridicat, a merge în sus, la deal; a (se) urca. ♢ Tranz. Suim coasta muntelui. ♦ Fig. A înainta, a avansa, a ajunge până la... 2. Refl., tranz. și intranz. A (se) așeza pe ceva ridicat; a (se) urca, a (se) cățăra. ♢ Expr. A (se ) sui călare (pe cal sau în șa) = a încăleca. A (se) sui sau a (se) urca pe tron (sau în scaun) = (despre împărați, regi, domnitori) a ajunge sau a face pe cineva să ajungă la domnie, a prelua sau a da cuiva domnia. (Refl.) A (i) se sui (cuiva) în cap = a abuza de bunătatea cuiva, a pune stăpânire pe cineva. 3. Refl. A se înălța, a se ridica (în văzduh). ♢ Expr. A i se sui (cuiva) sângele în obraz = a se înroși la față (de mânie, de rușine), a se congestiona. A i se sui la cap = a fi plin de sine, a se îngâmfa. A i se sui (cuiva) vinul la (sau în cap) = a se ameți de băutură, a se îmbăta. A i se sui părul în vârful capului = a se speria, a se îngrozi, a se înspăimânta. 4. Refl. (Despre numere, prețuri, sume) A crește, a urca, a se mări, a se ridica. ♢ Expr. A se sui (până) la... = a ajunge (până) la... ♦ Tranz. A face să crească, să sporească. 5. Intranz. Fig. (Despre glas; p. ext. despre cântăreți) A intona note (din ce în ce mai) înalte; a ridica. – Lat. subire.

SUÍ

vb. 1. v. escalada. 2. v. cățăra. 3. v. ridica. 4. v. urca. 5. v. înălța. 6. v. majora. 7. v. crește.

A (se) sui

≠ a coborî

suí

vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sui, 3 sg. și pl. súie, imperf. 3 sg. suiá

SUI- :

i-GÉNERIS adj. invar. Care este unic în felul său; original. /Cuv. lat.

A SE SUÍ mă sui

intranz. 1) A se urca, a se ridica pe un loc mai înalt. ~ pe scenă. 2) (despre unele plante) A se ridica agățându-se; a se urca; a se cățăra). /<lat. subire

A SUÍ sui 1.

intranz. 1) A se deplasa în sensul urcușului, în pantă ascendentă; a se ridica în sus; a se urca. 2) fig. (despre persoane) A fi mereu în ascensiune (pe scara socială); a urca; a avansa. 3) (despre parametri fizici și aparate pentru măsurarea lor) A avea sau a indica valori mai ridicate; a urca. 4) (despre căi de comunicație) A urma o pantă ascendentă; a urca. 5) (despre voci, glasuri melodii etc.) A crește în înălțime; a deveni mai înalt; a urca. 2. tranz. 1) A muta într-un loc mai ridicat; a pune mai sus; a urca. ~ sacii în pod. 2) (forme de relief ridicate, scări etc.) A parcurge de jos până sus; a ridica; a urca. ~ dealul. 3) (prețuri, tonuri etc.) A face să crească calitativ sau cantitativ; a urca; a ridica. [Monosilabic] /<lat. subire

suí (-i, -ít),

vb. – 1. A urca, a escalada. – 2. A ridica a înălța. – 3. (Refl.) A se ridica, a se urca, a se instala într-un loc mai ridicat. – Megl. sui(ri.) Lat. sŭbĭre (Cipariu, Gram., 368; Cihac, I, 270; Pușcariu 1687; Candrea-Dens., 811; REW 8364), cf. sp. subir. – Der. suiș, s.n. (urcare, coastă); suit, s.n. (urcuș, acțiunea de a sui); suitor, adj. (ascendent).

SUI-

elem. „porc”. (< fr. sui-, cf. lat. sus, suis)

ȘUI², ȘÚIE

, șui, șuie, adj. (Fam.) 1. Strâmb; diform. 2. Zănatic, țicnit; nătâng. – Din sl. šuj.

ȘUI¹, ȘÚIE

, șui, șuie, adj. (Reg.) Subțire; zvelt; mlădios. – Et. nec.

ȘUI

s. v. artrită, astmă, cancer, emfizem pulmonar, gută, hemoroizi, lues, neoplasm, podagră, retevei, scrofule, scrofuloză, scurtătură, sifilis, tumoare malignă.

ȘUI

adj., s. v. bleg, nătăfleț, nătărău, nătâng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tont, tontălău.

ȘUI

adj. v. astmatic, diform, hidos, hâd monstruos, pocit, respingător, schimonosit, slut, strâmb, subțiratic, subțire, suplu, urât, zvelt.

șui

(zvelt; strâmb; nătâng) adj. m., pl. șui; f. sg. și pl. șúie

ȘUI² șuie

adj. și substantival fam. Care este lipsit de judecată sănătoasă; tulburat la cap; zălud; zurliu; tuieș. /<sl. šuj

ȘUI¹ șuie

adj. reg. (despre ființe) Care este grațios și ușor în mișcări; mlădios. /Orig. nec.

șui⁶

, șúie, adj., s.n. și f. (reg.) 1. (adj.) zvelt, subțire; îngust, mic; înalt, mlădios. 2. (s.n.) semn făcut la urechea oilor. 3. (s.f.) nume de pește.

șui³

, șúie, s.n. (reg.) lingură mare cu care se scoate jintuiala.

șui¹

, șui, s.m. (reg.) insectă mică și dăunătoare care trăiește în lemn și-l roade; car.

șúi (-íe),

adj. – Zăpăcit, flușturatic. Origine incertă. Poate din sl. šuĭ „sinistru” (Cihac, II, 396; Șeineanu, Semasiol., 104), cf. pol. szuja „mizerabil”. După Bogrea, Dacor., IV, 849, din rut. šuja „neisprăvit”, care este același cuvînt pol.

șúi (șuiuri),

s.n. – (Trans., Mold.) Astmă. Mag. süly „artrită” (Candrea; Gáldi, Dict., 159).

șúi (-ie),

adj. – Subțire, zvelt, mlădios. Originw incertă, probabil sl., cf. slov. šujati „a subția”. Legătura cu ceh., slov. šuhaj „zvelt” (Cihac, II, 396) nu este sigură. – Der. șuia, vb. refl. (a subția); șuieț, adj. (delicat); șuiat, adj. (subțire, se zice despre fierul de marcat); șuierătură, s.f. (fier de marcat); șuiță, s.f. (varietate de marmotă, Spermophilus citillus), probabil prin aluzie la aspectul ei sau din slov. svisec (Cihac, II, 395; legătura cu bg. šuek (Candrea), slov. šûica (Scriban), este mai puțin sigură).

șuí (șuiésc, șuít),

vb. – A fluiera, a bîzîi. Creație expresivă, probabil în loc *șiui, cf. chiui, țiui. – Der. șuet, s.n. (susur, murmur).