vátră (vétre),
s.f. –
1. Cămin,
foc,
loc unde se
aprinde. –
2. Cămin,
casă,
locuință. –
3. (
Banat)
Pavaj,
pardosea. –
4. Hotar,
limită. – Mr., megl.
vatră. Mgr. βάθρον „
loc de
așezat,
bază” (Philippide, II, 741). De
obicei, este
considerat drept cuvînt
autohton sau
balcanic (Miklosich,
Slaw. Elem., 9; Hasdeu,
Col. lui Traian, 1876, 32;
Candrea; Skok,
ZRPh., LIV, 202; Rosetti, II, 124; Pușcariu,
Lr., 179), sau
provenind din
alb.
vatrë (Cihac, II, 721;
Pascu, II, 224). Din
rom.
trebuie să
provină sb., cr., slov.
vatra, pol.
watra, rut.
vatra, vaterka, rus.
vatrucha (Miklosich,
Wander., 11 – 12; Miklosich,
Fremdw., 135), și
probabil alb.
vatrë. – Der.
vătrar, s.n. (
unealtă cu care se
scormonește în
foc), cf.
vătrai;
vătraș, s.m. (se
zice despre țiganii stabili, în
opoziție cu cei
nomazi).