zer (-ruri),
s.n. –
Lichid care se
separă din
laptele după
coagulare. – Var.
zăr, Mold.,
Banat dzăr. Mr.
dzăr. Origine necunoscută. S-a
crezut într-un lat.
sĕrum,
identic semantic și
fonetic asemănător (
Diez,
Gramm., I, 221);
dar rezultatul din
rom. nu
ar fi
posibil,
pornind de la acest
etimon (Densusianu,
Rom., XXIII, 84; Tiktin).
Celelalte soluții sînt
simple tatonări în
jurul cuvîntului lat.,
pentru a
face posibil rezultatul în
rom.: de la
sĕrum contaminat cu gr. ζέμα (Giuglea,
Dacor., III, 578); de la un
trac.
*zerum (
Pascu, I, 190);
autohton (Pușcariu,
Lr., 176). Cel mai
bine ar fi să
admitem că
etimonul lat. este
seducător și
destul de
probabil,
dar că
ignorăm mecanismul lui de
transmitere.
Ni se pare
greu de
crezut că
zară, s.f. (zer,
lapte smîntînit) este cuvînt
diferit,
deși dicționarele și
studiile speciale dau a
înțelege aceasta.
Formal alternanța m., f. este
normală cf.
țep-țeapă, cioc-cioacă; și
semantic există aproape identitate între cele două cuvinte;
zer este
lichidul care
rezultă la
facerea brînzei,
iar zară cel care rămîne după
extragerea untului.
Zară este
explicat prin
alb.
dhaljë „
acru” (Densusianu,
Rom., XXXIII, 84; Weigand,
Jb., XVI, 230; cf. Rosetti, II, 24),
dar această der. este
extrem de
dubioasă (Philippide, II, 742). Din
rom.
provin mag.
zara (Edelspacher 24),
săs.
zer, rut.
dzer (Miklosich,
Wander., 10;
Candrea,
Elemente, 10),
săs.
zâre, și
probabil ngr. τσίρρος.