definiția țap definiție dex

ȚAP

, țapi, s.m. 1. Masculul caprei domestice, al caprei negre și al căprioarei. ♢ Țap ispășitor = a) (în Biblie) țap (1) pe care marele preot îl încărca la sărbătorirea ispășirii cu toate păcatele neamului lui Israel și care era apoi alungat în deșert; b) fig. persoană asupra căreia se aruncă vina pentru greșelile altora. ♢ Expr. A sta ca un țap logodit = a sta țeapăn, prostit, aiurit. 2. Pahar special de bere, cu toartă, având capacitatea de 300 ml; conținutul unui astfel de pahar. 3. (Art.) Numele unei constelații în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. – Cf. alb. cap, cjap, scr. cap.

ȚAP

s. v. căprior, ichi.

țap

(animal, pahar) s. m., pl. țapi

ȚAP¹ ~i

m. 1) Mascul al caprei. ♢ A sta (sau a ședea) ca un ~ logodit a sta (sau a ședea) prostit, zăpăcit, dezorientat. ~ ispășitor persoană care este trasă la răspundere pentru greșelile altora. 2) art. Constelație în care intră Soarele la solstițiul de iarnă. /Cuv. autoht.

ȚAP² ~uri

n. 1) Cană de sticlă (cu o capacitate de 300 ml) din care se bea bere. 2) Conținutul unei astfel de căni. /Cuv. autoht.

țap (-pi),

s.m. – 1. Masculul caprei. – 2. Constelația Capricornului. – 3. Vas pentru bere. – 4. (Mold.) Unul din arșicele mai grele. – 5. Poreclă dată grecilor. – 6. (Arg.) Popă. – Mr. cap. Origine obscură. Dintre multele ipoteze care s-au emis în jurul acestui cuvînt, cea mai probabilă pare să fie cea de creație expresivă (REW 9599; Pedersen, Z. vergl. Sprachwiss., XXXVI, 347), poate anterioară rom. Cf. Copus gloss. lat., V, 503, 27: „Hircus caper zappu dicitur” și dalm. zapo, alb. škjap, cap (Bartoli, II, 258; Capidan, Raporturile, 551; Graur, Rom., LVI, 265; Rohlfs, Differenzierung, 67). Totuși, der. directă a rom. pornind de la ilirică este dificilă fonetic; mai probabil nu este vorba de o continuare directă a cuvîntului moștenit, ci de o creație nouă, bazată pe aceleași intenții expresive. În ce privește această intenție, se consideră îndeobște că este vorba de o dezmierdare pentru a chema un animal, germ. Lockruf. Mai sigur ar trebuie să se pornească de la ideea de „ascuțit, țuguiat”, ca în „țeapă”, a cărei familie expresivă ține de „țap”. Acest nume a trebuit apoi să însemne „(animal cu) coarne lungi”, cf. it. zappa „tîrnăcop”. Celelalte ipoteze sînt mai puțin sigure; din sl. capŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 51; Cihac, II, 429); din alb. tšap (Meyer, 387; Pascu, II, 223; Berneker, 121; cf. Philippide, II, 738), din iranianul čapis (Roswadowski, Mitt. Inst. Wien, 278; Vasmer, Grekoslaw. Etym., III, 222; Roswadowski, R. Études sl., II, 109; Densusianu, GS, I, 242). Sensul 3 este traducerea modernă a germ. Bock. Cf. și Rohlfs, ZRPh., XLV, 664; Rosetti, II, 123; Pușcariu, Lr., 180. Cuvîntul a trecut din rom. la limbile cu care a avut contact: alb. ts(i)ap, (t)skjap, ngr. τσάπος, sb., cr., slov., ceh., pol., rut., ucr., rus. cap, mag. cáp (Berneker 121; Vasmer, III, 281; Edelspacher 11). cf. țeapă.

BARBA-ȚÁPULUI

s. v. barba-popii.

țap-négru

(specia sălbatică) s. m. (sil. -gru), pl. țapi-négri

țap-róșu

(specia sălbatică) s. m., pl. țapi-róșii

ȚÁPUL

s. art. v. capricornul.

Țápul

(astron.) s. pr. m. art.