definiția germanica definiție dex

germanica

găsește rime pentru germanica
Cuvinte apropiate: germancă, germanic, germanica, germaniza

CĂTÍNĂ,

cătini, s.f. Numele a două specii de arbuști spinoși: a) cătină roșie, cu frunze mici în formă de solzi, cu flori roz sau albe și cu fructe roșii, cultivat ca gard viu; tamariscă (Tamarix ramosissima); b) cătină albă, cu frunze înguste, lanceolate, argintii, cu flori mici cafenii și cu fructe galbene-portocalii (Hippophaë rhamnoides). – Probabil lat. catena.

CĂTÍNĂ

s. (BOT.) 1. (Lycium vulgare) (rar) licină, (reg.) răchișoară, zaharică. 2. (Lycium halimi-folium) (Bucov.) răchișoară. 3. (Tamarix sau Myrica germanica) (rar) tamariscă. 4. cătină roșie (Tamarix ramosissima) = tamariscă.

cătínă

s. f., g.-d. art. cătínii; pl. cătíni

CĂTÍN//Ă ~i

f. Arbust spinos cu frunze înguste și fructe lunguiețe galbene-roșietice, cultivat ca gard viu. /<lat. catena

CIORÓI

, cioroi, s.m. 1. Bărbătușul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oacheș; cioară. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse în capitule și cu fructe achene (Inula). – Cioară + suf. -oi.

CIORÓI

s. (BOT.; Inula germanica și salicina) (reg.) cioroinic.

CIORÓI

s. v. corb, rom, țigan.

ciorói

s. m., pl. ciorói, art. cioróii

CIORÓI ~

m. Bărbătușul ciorii. /cioară + suf. ~oi

FIRICÍCĂ,

firicele, s.f. Plantă erbacee cu peri lânoși, frunze lanceolate și flori strânse mănunchi la vârful tulpinii (Filago germanica).Fir + suf. -icică.

FIRICÍCĂ

s. v. granat, spilcuță.

FIRICÍCĂ

s. (BOT.; Filago germanica) (reg.) cenușie, lânăriță, mucedător, mucezea, mucezeală, mucezică.

firicícă

s. f., g.-d. art. firicélei; pl. firicéle

GERMÁNIC, -Ă,

germanici, -ce, adj. Care aparține sau care este caracteristic germanilor și popoarelor înrudite cu germanii, privitor la germani și la popoarele înrudite cu ei. ♢ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și în nordul Europei, extinse cu vremea și în alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanică = studiul limbilor și al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMÁNIC

adj. v. german.

germánic

adj. m., pl. germánici; f. sg. germánică, pl. germánice

GERMÁNI//C ~că (~ci, ~ce)

Care aparține germanilor sau popoarelor înrudite cu germanii; propriu acestor popoare.Limbi ~ce grup de limbi indo-europene vorbite de o serie de popoare din centrul și din nordul Europei. Popoare ~ce familie de popoare cuprinzând vechile triburi din care își au originea germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie ~că filologie care are drept obiect de studiu limbile, literaturile și culturile popoarelor germanice. /<fr. germanique, lat. germanicus

GERMÁNIC, -Ă

adj. propriu germanilor. o limbi če = grup de limbi indo-europene vorbite în centrul și nordul Europei. (< fr. germanique, lat. germanicus)

indo-germánic

adj. m. germanic

ÍRIS,

(I) irisuri, s.n., (II) iriși, s.m. I. S.n. 1. Membrană circulară, colorată a ochiului, situată înaintea cristalinului, în mijlocul căreia se găsește pupila. 2. Diafragmă cu diametru variabil, folosită la instrumentele optice pentru a regla fasciculul de lumină care pătrunde în instrument. II. S.m. (Bot.) Stânjenel. – Din fr., lat. iris.

ÍRIS

s. I. (BOT.) 1. v. stânjenel. 2. (Iris germanica) stânjen, stânjenel, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floare-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 3. (Iris variegata) stânjen, stânjenel, (reg,) lilion păsăresc. II. (ANAT.) (pop.) arcul ochiului.

íris

(bot.) s. m., pl. íriși

íris

(anat., fiz.) s. n., pl. írisuri

ÍRIS1 ~uri

n. Membrană colorată a ochiului situată între cornee și cristalin (în mijlocul căreia se găsește pupila). /<lat., fr. iris

ÍRIS2 íriși

m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile sale mari, de diferite culori, și folosită în farmaceutică, parfumerie; stânjenel. 2) Floare a unei astfel de plante. /<fr. iris

ÍRIS

s.m. Plantă erbacee perenă cu frunze lungi și cu flori mari, violete, albe sau galbene; (pop.) stânjenel. [< fr. iris].

ÍRIS

s.n. 1. (Liv.) Curcubeu, spectru solar. 2. Membrană colorată circulară a ochiului așezată între cornee și partea anterioară a cristalinului, străbătută de pupilă. 3. Diafragmă a unor aparate optice, care are în centru un orificiu cu diametru variabil. [< fr. iris, lat. iris].

JÁLE1

s.f. 1. Tristețe, mâhnire, durere adâncă; jelanie (2). ♢ Loc. adj. De jale = trist, jalnic, de plâns; plin de dor. ♢ Loc. adv. Cu jale = cu amărăciune, dureros, jalnic. 2. (Înv.) Doliu. [Var.: (reg.) jéle s.f.] – Din sl. žalĩ.

JÁLE2

s.f. Nume dat mai multor plante din familia labiatelor (Salvia); spec. mic arbust cu tulpina semilemnoasă, aromată, cu frunze opuse, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivat ca plantă ornamentală și medicinală, salvie (Salvia officinalis). – Din magh. zsálya.

JÁLE

s. 1. dezolare, (pop.) jelanie, (înv. și reg.) tângă, (înv.) jalet. (Om plin de ~.) 2. v. tristețe.

JÁLE

s. v. doliu, linariță, salvie.

JÁLE

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jaleș, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Salvia silvestris) coada-vacii, (reg.) brăileanca (art.), corovatic, jaleș, năduf, sălvie de pădure. 3. (Stachys germanica) jaleș, (reg.) pavăză.

jále

(tristețe; plantă) s. f., g.-d. art. jálei

JÁLE1

f. Stare sufletească apăsătoare cauzată de o pierdere irecuperabilă, de o situație disperată etc.; durere sufletească adâncă; jelanie. Cântec de ~. [G.-D. jalei] /<sl. žali

JÁLE2

f. Plantă semilemnoasă, cu flori albastre, violete, galbene sau albe, cultivată ca plantă etero-uleioasă, medicinală sau decorativă; salvie. /<ung. zsálya

JÁLEȘ,

jaleși, s.m. 1. Gen de plante erbacee din familia labiatelor, cu frunze mari, opuse, dințate și cu florile viu colorate (Salvia); plantă care face parte din acest gen. 2. Plantă erbacee meliferă din familia labiatelor, cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice (Stachys germanica).Jale2 + suf. -eș.

JÁLEȘ

s. v. coada-vacii, jale, salvie, urechea-porcului.

JÁLEȘ

s. (BOT.) 1. (Salvia officinalis) jale, salbie, salvie, (reg.) șerlai. 2. (Stachys germanica) jale, (reg.) pavăză.

jáleș

s. m.

JALEȘ

m. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori purpurii dispuse în spice. /jale + suf. ~eș

MOȘMÓN,

moșmoni, s.m. Pom fructifer din familia rozaceelor, cu tulpina înaltă, cu frunze eliptice, cu flori mari, albe și cu fructe comestibile (Mespilus germanica). – Din moșmoană (derivat regresiv).

MOȘMÓN

s. (BOT.; Mespilus germanica) (reg.) gorun, măceș, mișcul, mostoc, mostochin, sco-ruș-nemțesc.

moșmón

s. m., pl. moșmóni

MOȘMÓN ~i

m. Pom fructifer din familia rozaceelor cu flori mari, albe și cu fructe sferice, cu gust dulce-acrișor, învelite într-o coajă brună-roșiatică. /Din moșmoană

STẤNJEN,

stânjeni, s.m. I. Unitate de măsură pentru lungime, folosită înaintea introducerii sistemului metric, care a variat, după epocă și regiune, de la 1,96 m la 2,23 m; lungime sau cantitate de material corespunzătoare acestei unități de măsură. ♢ Stânjen pescăresc = măsură de lungime folosită de pescari, egală cu aproximativ 1,50 m. Stânjen marin = măsură de lungime egală cu 1,83 m. ♦ Unitate de măsură pentru volumul lemnelor așezate în stivă, egală cu opt steri. II. (Bot.) Stânjenel. [Var.: (reg.) stấngen s.m.] – Din bg. stă(n)žen.

STÂNJEN

s. I. (prin Transilv.) șing. (Un ~ de lemne.) II. (BOT.) 1. (Iris germanica) v. stânjenel. 2. (Iris variegata) iris, stânjenel, (reg.) lilion-păsăresc. 3. stânjen de baltă v. stânjenel; stânjen galben v. stânjenel.

STÂNJEN

s. v. crin-galben.

stânjen

s. m., pl. stânjeni

STÂNJEN1 ~i

m. Unitate de măsură a lungimii variind de la 1,96 m la 2,23 m. ♢ ~ pescăresc unitate de măsură a lungimii egală cu 1,83 m. ~ de lemne unitate de măsură a lemnelor de foc egală cu opt metri cubi. /<sl. senžini

STÂNJEN2 ~i

m. v. STÂNJENEL. /<sl. senžini

STÂNJENÉL,

stânjenei, s.m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi în formă de sabie și cu flori mari, violete, albastre, albe sau galbene; iris, stânjen (Iris). [Var.: (pop.) stânjinél s.m.] – Stânjen + suf. -el.

STÂNJENÉL

s. (BOT.) 1. (Iris germanica) iris, stânjen, (reg.) ceapă, cocoș, cocoșel, crin, lilie, lilion, paparigă, sabie, spetează, stânjeniță, tulipan, coada-cocoșului, cosița-fetelor, floa-re-vânătă, frunză-lată, iarbă-lată. 2. (Iris variegata) iris, stânjen, (reg.) lilion-păsăresc. 3. (Iris pseudacorus) iris, stânjen de baltă, stânjen galben, (reg.) spetează, spetegioară, crin-de-apă, crin-gal-ben, lilie-galbenă.

STÂNJENÉL

s. v. rățișoară.

stânjenél

s. m., pl. stânjenéi, art. stânjenéii

STÂNJENÉ//L ~i

m. 1) Plantă erbacee decorativă cultivată pentru florile ei mari, violete, albastre, galbene sau albe, folosită în farmaceutică și parfumerie; iris. 2) Floare a acestei plante. /stânjen + suf. ~el
Widget WebDex - Ia cu tine dictionarul explicativ roman in blogul, pagina sau site-ul tau!
Plugin de browser - Adauga pluginul de cautare WebDex in browserul tau.
Majoritatea definitiilor incluse in acest dictionar explicativ roman online sunt preluate din baza de definitii a DEX Online. Webdex nu isi asuma responsabilitatea pentru faptele ce rezulta din utilizarea informatiilor prezente pe acest site si nu are nici o raspundere cu privire la corectitudinea si coerenta informatiilor prezentate. Dex Online este transpunerea pe internet a unor dictionare de prestigiu ale limbii romane. DEX Online - dictionar explicativ roman este creat si intretinut de un colectiv de voluntari. Definitiile DEX Online sunt preluate textual din sursele mentionate, cu exceptia greselilor evidente de tipar. DEX Online - dictionar explicativ este un proiect distribuit.


Curs valutar