ciríp
interj. –
Imită piuitul păsărilor. – Var.
ciric.
Creație expresivă, care
coincide cu sl.
čirikati (Berneker 157), mag.
csiripelni, „a
piui,” țig.
čirikló „
pasăre”, germ.
zirpen „a cînta
greierii” (Cihac, II, 491), gr. τερεπίζω,
romanicul tsirip (REW 9625), cf. Spitzer,
Dacor., III, 648 și
DAR. Der.
cirip-cirip, interj. (
nume de
joc de
copii);
cirică, s.f. (
același joc);
cirica, vb. (a
juca acest
joc);
ciricăi, vb. (a
piui, a
ciripi), pe care Miklosich,
Cons., 53,
îl derivă din țig.
čiriklo „
pasăre”, cf.
Graur 139;
ciripi, vb. (a
piui; a bîigui), pe care Cihac, II, 491,
îl deriva din mag. și
Pascu,
Etimologii, 21 (și
Lat., 266), de la un lat.
tinniulare, care nu pare
posibil;
ciripeală, s.f. (
piuit, cîntec de
păsări);
ciripit, s.n. (
piuit);
ciripiu, adj. (cîntător,
gureș);
ciripitor, adj. (cîntător);
ciurlica, vb. (a
piui). Din țig.
čirikli, f. de la
čirikló „
pasăre”,
derivă ciricliu, s.m. (
poreclă a
țiganilor), cf.
Graur 139.