s.n. Forța morală de a înfrunta cu îndrăzneală primejdiile și neajunsurile de orice fel; îndrăzneală, fermitate în acțiuni sau în manifestarea convingerilor; tărie de caracter, temeritate, bărbăție. ♢ (Cu valoare de interjecție) Fii îndrăzneț, tare! nu te lăsa!; [Var.: (pop.) coráj s.n.] – Din fr. courage.
s. 1. bărbăție, bravură, cutezanță, dârzenie, încumetare, îndrăzneală, neînfricare, semeție, temeritate, (livr.) intrepiditate, petulanță, (rar) cutezare, (pop. și fam.) suflet, (pop.) inimă, voinicie, (înv.) dârzie, îndrăznire, mărinimie, semețire, (grecism înv.) taros. (Dovedește un mare ~ în acțiunile sale.) 2. v. vitejie.
n. Trăsătură de caracter care-l caracterizează pe omul fără teamă; îndrăzneț. Act de ~. /<fr. courage
s.n. – 1. Vitejie, temeritate. – 2. Furie, mînie. – Var. (pop.) coraj. Mr. curagiu. Fr. courage, it. coraggio (sec. XVIII). Sensul 2 se potrivește mai bine pentru var., cf. sp. coraje. Cuvîntul mr. provine din it. – Der. curajos, adj., din fr. courageux; încuraja, vb. (a îmbărbăta, a anima, a stimula), din fr. encourager; încurajator, adj. (de încurajare); descuraja, vb. (a demoraliza, a demobiliza), format pe baza fr. décourager; descurajator, adj. (care descurajează).
s.n. Îndrăzneală, bărbăție, vitejie, tărie de caracter. [< fr. courage, cf. it. coraggio < lat. cor – inimă].
s. n. îndrăzneală, bărbăție, vitejie, tărie de caracter. (< fr. courage)