dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe în formă de boabe roșii, cultivat adesea ca gard viu. (Berberis vulgaris). [Var.: (reg.) drácină s.f.] – Din sl. dračĩ, dracije „mărăcine”.
s. (BOT.; Berberis vulgaris) (reg.) agriș-roșu, lemn-galben, măcriș-păsăresc, măcriș-spinos.
, dracile, s.f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. (din sl. drați, dracije).
f. Arbust spinos cu flori galbene și cu fructe roșii în formă de boabe, cultivat pentru garduri vii. /<sl. drați, dracije
s.f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila.