, lúnec, vb. I. 1. Intranz. A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă; p. ext. a cădea. 2. Intranz. A se mișca, a se deplasa cu ușurință, lin, fără zgomot; a se strecura ușor. ♦ (Despre păsări) A zbura lin, cu ușurință. ♦ (Despre mâncăruri sau băuturi) A se deplasa ușor pe gât; a se înghiți ușor, a aluneca. 3. Refl. Fig. (Înv) A se lăsa ispitit, a se amăgi, a se înșela; a greși. – Lat. lubricare.
vb. v. ademeni, amăgi, greși, încânta, înșela, minți, momi, păcăli, păcătui, prosti, purta, trișa.
intranz. 1) (despre corpuri) A se deplasa printr-o mișcare continuă (pe o suprafață netedă sau de-a lungul unui alt corp). 2) A se mișca lin și fără zgomot. 3) (despre persoane) A-și pierde echilibrul, călcând pe o suprafață lucioasă. 4) (despre mâncăruri sau băuturi) A trece ușor pe gât; a se înghiți ușor. /<lat. lubricare
vb. – 1. A curge, a glisa. – 2. A se scurge, a scăpa. – 3. A greși. – Var. aluneca (cu der.). Mr. alunic, arunic, megl. lurec, luricari. Lat. lūbrĭcāre (Philippide, Principii, 98; Pușcariu 997; Candrea-Dens., 1021; Pascu, I, 38; REW 5132); dar această ipoteză nu este sigură, deoarece nu s-a dat o explicație suficientă prezenței lui n. Ipoteza lui Meyer, Alb. St., IV, 36 (lat. *lūnĭcāre, de la lūna) nu apare mai convingătoare. – Der. lunecătură, s.f. (alunecare, derapare); alunecătoare, s.f. (piesă culisantă la tun); lunecos, adj. (care alunecă); lunecuș, s.n. (ghețuș).