momâi, s.f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.
f. 1) Schelet de lemn, înfășurat cu paie și acoperit cu zdrențe, care se pune în semănături pentru a speria păsările și animalele dăunătoare; matahală. 2) Ființă urâtă, cu defecte fizice; pocitură; monstru. /Orig. nec.
s.f. – Sperietoare, gogoriță, baubau. Creație expresivă (REW 5277), coicide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiață, mămăiață, , cu același suf. din mogîldeață; momîrlan, s.m. (țopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, țopîrlan; mamiță, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniță, s.f. (sperietoare); mamornic, s.m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniță, s.f. (Bucov., țînțar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniță; mornițar, s.m. (Bucov., țînțar). – Cf. mămăruță.