promít, vb. III. Tranz. 1. A-și lua obligația de a face ceva; a face promisiuni, a făgădui. 2. Fig. A îndreptăți speranțele; a prezenta perspectivele favorabile. – Din lat. promittere, fr. promettre.
vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. promít, 1 pl. promítem, perf. s. 1 sg. promiséi, 1 pl. promíserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. promítă; part. promís
tranz. 1) A consimți să dea în mod verbal; a făgădui. ~ o carte. ~ un salariu mare. 2) (urmat, de regulă, de un conjunctiv) A accepta benevol ca angajament; a făgădui. A promis să intre. 3) fig. A arăta cu anticipare. Toamna promite să fie bogată. /<lat. promittere, fr. promettre
vb. – A făgădui. Fr. promettre, conjug. ca a trimite. – Der. promisiune, s.f., din fr. promesse tratat ca mission față de mettre, admission față de admettre etc.; promițător, adj. (care promite); compromite, vb., din fr. compromettre; compromis, s.n., din fr. compromis.
vb. III. tr. 1. A se angaja, a-și lua obligația, a făgădui. 2. (Fig.) A da speranțe; a asigura. [P.i. promít. / < lat. promittere, cf. fr. promettre].
vb. tr. 1. a-și lua obligația, a se angaja; a făgădui. 2. (fig.) a da speranțe; a oferi perspective promițătoare. (< lat. promittere, fr. promettre)