spătari, s.m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ♢ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.
spătari, s.m. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Dregător la curtea domnească care purta la ceremonii sabia și buzduganul domnului, iar mai târziu avea comanda cavaleriei. ♢ Mare spătar = comandant suprem al armatei în lipsa domnului. – Din ngr. spathários.
spătare, s.n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.
spătare, s.n. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., care servește pentru a sprijini spatele persoanei care stă pe ele; rezemătoare, spetează. – Spată + suf. -ar.
s. 1. rezemătoare, spate, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2*. (reg.) spate. (~ la o stână.)
s. 1. rezemătoare, spate, spetează, (înv. și reg.) spată. (~ la un scaun.) 2*. (reg.) spate. (~ la o stână.)
n. 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare. 2) Parte a hamului care se așază pe spatele calului. /spate + suf. ~ar
m. (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea în timp de război. ♢ Mare ~ comandant suprem al oștii în lipsa domnitorului. /<ngr. spatharios
m. (în evul mediu) Dregător mare la curtea domnească care purta la ceremonii spada și buzduganul domnitorului și comanda oștirea în timp de război. ♢ Mare ~ comandant suprem al oștii în lipsa domnitorului. /<ngr. spatharios
n. 1) Parte mai înaltă a unui scaun sau a unui fotoliu de care își sprijină spatele persoana ce stă pe ele; spetează; rezemătoare. 2) Parte a hamului care se așază pe spatele calului. /spate + suf. ~ar
s.m. – Boier de rangul întîi, șef al armatei; în Mold. era pîrcălab de Cernăuți. – Spătarul al doilea, boier de rangul doi, locțiitorul spătarului. Mgr. σπάθαριος (Roesler 576; Murnu 52). – Der. spătăreasă, s.f. (nevastă de spătar); spătărel, s.m. (militar în subordinea spătarului); spătări, vb. (a exercita slijba de spătar); spătărie, s.f. (slujba și sediul spătarului; sala tronului; închisoare); spătăresc, adj. (al spătarului).
spătari, s.m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ♢ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis.
spătari, s.m. Înalt demnitar la curtea domnească în timpul feudalității, care avea la început funcția de a purta la festivități spata domnească, iar mai tărziu pe cea de șef al armatei și al poliției. ♢ Mare spătar = comandant suprem al oștilor țării. – Ngr. spatharis.