tocesc, vb.IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.
tocesc, vb.IV. 1. Tranz. și refl. A face sau a deveni mai puțin ascuțit, mai puțin tăios; a (se) roade, a (se) uza prin întrebuințare, prin frecare, prin lovire etc. ♦ Tranz. Fig. A uza, a slei răbdarea, puterea etc. cuiva. 2. Tranz. A ascuți un obiect la tocilă. 3. Tranz. Fig. A-și însuși mecanic lecțiile, învățându-le pe dinafară; (cu sens atenuat) a insista îndelung în învățarea unei lecții, unei materii etc. – Din sl. točiti.
vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)
vb. 1. a se știrbi. (Cuțitul s-a ~.) 2. a (se) scâlcia. (I s-au ~ tocurile.) 3. a (se) roade, a (se) uza. (Covorul s-a ~.) 4. a (se) degrada, a (se) deteriora, a (se) ponosi, a (se) roade, a (se) strica, a (se) uza. (Hainele i s-au ~ de tot.)
intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puțin ascuțit prin întrebuințare îndelungată sau neglijență; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuințare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti
tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuți cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecții) A învăța mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti
tranz. 1) (unelte metalice de tăiat) A ascuți cu tocila. 2) A face să se tocească. 3) fig. (răbdarea, puterile etc.) A face să slăbească. 4) fam. (lecții) A învăța mecanic, citind de multe ori; a bucheri. /<sl. tociti
intranz. 1) (mai ales despre unelte metalice de tăiat) A deveni mai puțin ascuțit prin întrebuințare îndelungată sau neglijență; a se tâmpi. 2) (despre obiecte) A se roade prin întrebuințare îndelungată sau lovire. /<sl. tociti
vb. – 1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s.f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s.m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s.f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.
vb. – 1. A strica vîrful, a îngroșa tăișul. – 2. A strica, a uza. – 3. A învăța foarte mult, a învăța mecanic. – Megl. tuțǫs, tuțiri „a ascuți”. Sb. točiti „a ascuți”, bg. točam, rus. točitĭ „a ascuți” (Miklosich, Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 414; Conev 66; Bogaci), din sl. točiti „a da tîrcoale”. Sl. trebuie să fi însemnat și „a face să funcționeze tocila de mînă sau de picior”; și de aici separarea sensului din rom. și din limbile slave, căci tocila strică în același timp cantul și ascute tăișul. Bg. și rus. au ambele sensuri. Ultimul sens, care aparține Arg. școlar, presupune un sens intermediar de „a pisa”. – Der. tocilă, s.f. (mașină de ascuțit; elev conștiincios și pisălog; Arg., bicicletă), din sl. (bg., rus.) točilo; tocilar, s.m. (ascuțitor; elev care învață mult); tocitoare, s.f. (ciubăr, putină), din același sl. točiti cu sensul de „a stoarce”, cf. pritoci.
toc, vb. I. 1. Tranz. A tăia în bucăți foarte mărunte. 2. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui fără chibzuială, a risipi bani, averi. ♦ A duce pe cineva la ruină, obligându-l la cheltuieli nechibzuite; a face pe cineva să sărăcească. 3. Intranz., Tranz. A bate, a ciocăni, a lovi. ♦ Fig. A flecări, a sporovăi. ♢ Expr. A-i toca cuiva la ureche (sau la cap) sau a toca pe cineva la cap = a spune mereu același lucru, a bate pe cineva la cap cu același lucru, a plictisi. A toca la verzi și uscate sau a toca câte-n lună și-n soare = a vorbi mult și fără rost. 4. Intranz. A bate toaca. ♢ Expr. Unde popa nu toacă = foarte departe. ♦ (Despre o armă) A bubui la intervale dese; a păcăni. ♦ (Despre păsări) A produce un zgomot caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. – Din lat. *toccare.
vb. v. arunca, azvârli, bate, bocăni, bodogăni, calici, cheltui, cicăli, ciocăni, dăscăli, flecări, irosi, izbi, împrăștia, îndruga, lovi, păcăni, pălăvrăgi, pârâi, plictisi, pocăni, prăpădi, răpăi, risipi, ruina, sărăci, scăpăta, sâcâi, sporovăi, trăncăni, țăcăni, zvârli.
tranz. 1) (materiale sau alimente)A tăia în bucăți mici (cu ajutorul unui cuțit sau al unei mașini speciale). 2) fig. fam. (bani sau bunuri materiale) A risipi în mod nechibzuit; a irosi; a risipi; a cheltui. 2. intranz. 1) A bate toaca. 2) A vorbi mult și repede (ca o toacă). ♢ A-i ~ cuiva la ureche (sau la cap) a plictisi pe cineva, spunându-i mereu aceleași lucruri; a-i bate cuiva capul. ~ la verzi și uscate a flecări. 3) (despre arme) A țăcăni întruna. 4) (despre păsări, mai ales despre berze) A produce un sunet caracteristic prin lovirea repetată a celor două părți ale ciocului. /<lat. toccare
toci, s.f. 1. Căciuliță sau pălărioară fără boruri, purtată de femei. 2. Acoperământ pentru cap, de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați și de avocați în exercițiul funcțiunii. – Din fr. toque.
f. 1) Acoperământ pentru cap de formă cilindrică, fără boruri, purtat de magistrați. 2) Pălărie mică, fără boruri, purtată de femei. [G.-D. tocii] /<fr. toque
s.f. – Baretă, tichie. Fr. toque. – Der. toc, s.n. (pălărie de damă), cf. rus. tok (Candrea).
s.f. 1. Acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. Pălărioară fără boruri sau căciuliță pe care o poartă femeile. [< fr. toque, cf. it. tocco].
s. f. 1. acoperământ pentru cap, fără boruri, purtat în trecut de avocați sau de magistrați. 2. căciuliță sau pălărioară fără boruri purtată de femei. (< fr. toque)