definiția vecii definiție dex

expr. a fi mort.

s. v. moarte.

s. v. moarte.

, veacuri, s.n. 1. Interval de timp de o sută de ani (socotit de obicei de la unitate până la completara unei sute); secol. 2.Interval lung de timp; interval de timp socotit, în mod subiectiv, drept mare. ♦ Veacul de mijloc = evul mediu. Veac de aur = perioadă istorică de înflorire a vieții materiale și culturale. ♦ Loc. adj. și adv. Din veac sau de veacuri = (care există, s-a întâmplat etc.) de foarte multă vreme, din moși-strămoși. ♢ (Reg.) Mers al vremii, stare meteorologică. 3. (La pl.; în forma veci) Veșnicie, eternitate. ♦ Loc. Adj. De veci = etern, veșnic. ♦ Loc. Adv. În veci sau (în) veac de veac etc. = pururea, întotdeauna, mereu; (în construcții negative) niciodată, nicicând. Pe veci = pentru totdeauna. 4. (Pop. și fam.) Viață, existență, trai. ♦ Expr. A-și face (sau a-și duce, a-și trece, a-și petrece) veacul = a trăi (într-un anumit fel). [Pl. și (3, m) veci] – Din sl. věkŭ.

s. v. secol.

s. v. existență, timp, trai, viață, vreme, zile.

s. n., pl. veácuri (și veci m. în expr. în ~)

n. 1) Perioadă de timp de o sută de ani; secol. ~ul douăzeci. [Monosilabic] /<sl. vĕku

s.n. – 1. Timp, perioadă, epocă. – 2. Existență, viață. – 3. Eternitate. – 4. Secol, perioadă de o sută de ani. – 5. Lume, societate. Var. vac, pl. 3. veci. Megl. veac. Sl. vĕkŭ (Cihac, II, 452; Conev 79), cf. bg., rus. vékŭ. – Der. vecie, s.f. (eternitate); vecinic (var. veșnic), adj. (etern; adv., etern), din sl. vĕčinŭ cu suf. -nic; (în)vecinici, vb. (a eterniza), înv.; vecinicie (var. veșnicie), s.f. (eternitate); văcui (var. vecui), vb. (a viețui, a trăi; înv., a trăi veșnic, a fi nemuritor).

s. v. bată, betelie, văcălie, veșcă.

s.f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s.f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s.f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s.f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.

s. v. evul mediu.

, veci, s.f. 1. Organ suprem al puterii în unele orașe rusești în sec. X-XV. 2. Nume dat mai multor organe reprezentative ale puterii de stat din fosta Iugoslavie. – Din scr. veće.

veceuri, s.n. Closet. [Var.: vecéu s.n.] – Din pronunțarea românească a inițialelor w[ater] c[loset].

s. v. closet.

s. f., g.-d. art. vécii; pl. veci

s.f. Eternitate, veșnicie. ♢ Loc. Adj. și adv. Pe vecie = veșnic, etern. – Veac + suf. -ie.

s. v. eternitate.

s. f., art. vecía, g.-d. vecíi, art. vecíei

f. 1) Durată având un început, dar neavând sfârșit; veșnicie; eternitate. ♢ Pe ~ pe veci; pentru totdeauna. 2) Perioadă de timp foarte lungă. [G.-D. veciei] /veac + suf. ~ie