definiția mestecă definiție dex

vb. – A amesteca. Lat. *mixticāre (Pușcariu 1063; Candrea-Dens., 1085; Iordan, Dift., 123; REW 5398a), cf. alb. meštekuem, it. mestare, abruz. (am)misteka, cf. amesteca. – Der. mestecător, adj. (înv., răsculat; care amestecă); mestecător, s.n. (bătător, mai); mestec, s.n. (înv., amestec); mestecătură, s.f. (amestec, dezordine); mestecuș, s.n. (bătător; băț pentru a amesteca porumbul fiert); mestecău, s.n. (Trans., făcăleț; Arg., gură, plisc).

vb. – A amesteca în gură. – Megl. mestic, misticari. Lat. mastĭcāre (Diez, I, 268; Philippide, Principii, 98; Pușcariu 1062; REW 5398), cf. it. masticare, prov. mascher, fr. mâcher, sp., port. masgar. – Der. mestecător, s.m. (cel care mestecă).