pánă (péne),
s.f. –
1. Formație epidermică de consistență cornoasă care acoperă
corpul păsărilor. –
2. Penuș, instrument de
scris din pană (1). –
3. Pănușă de
porumb. –
4. (Trans.) Buchețel. –
5. Căpăstru. –
6. Ic, grindei. –
7. Șină de
roată, opritoare. –
8. Slănină pentru împănat
carnea. –
9. Partea abdominală a
somnului. –
10. (Maram.)
Marginea pălăriei. – Mr., megl.
peană, istr.
pęnę. Lat.
pinna (Pușcariu
ZRPh., XXVIII, 682; Pușcariu 1252; Candrea-Dens., 1315; REW 6514), cf.
alb.
pëndë, it.
penna, prov.,
port.
pena, fr.
penne. Forma normală,
peană, este înv. Der.
peniș, s.n. (penaj);
peniță, s.f. (pană
mică);
împenat, adj. (cu
pene);
pănușe, s.f. (fiecare dintre
foile care înfășoară
știuletele de
porumb; peritoneu, burtă, pentru ultimul său sens cf.
pană 9 se explică semantic
drept „
parte care acoperă
organele interne”, după
cum foaia acoperă
știuletele);
pănuș, s.n. (
Banat, burtă);
pănușiță, s.f. (
plantă,
Stipa capillata), probabil formație artificială după germ.
Federgrass;
împăna, vb. (a da
penele; a împodobi cu
pene; a orna, a împodobi, a se găti; a
bate pene; a
băga bucățelele de
slănină în
carne; a
umple, a îndopa) pe care Candrea-Dens., 1316 și
DAR îl reduce la lat. *
impinnāre;
împănușa, vb. (a
face pănuși);
penal (var.
penar), s.n. (cutiuță cu ustensile de
scris), din lat.
Pennal (Candrea);
panaș, s.n. (mănunchi de
pene), din fr.
panache;
penișoară, s.f. (
ciupercă, Agaricus cinnamomeus). – Din
rom. provine bg.
pana „
puf” (Capidan,
Raporturile, 223).