definiția pana definiție dex

PÁNĂ¹,

pene, s.f. I. 1. Fiecare dintre formațiile epidermice cornoase care acoperă corpul păsărilor, servind la protecția lui și la zbor, compusă dintr-un cotor pe care sunt așezate simetric, de-o parte și de alta, fire (pufoase). ♢ Expr. Ușor în pene = îmbrăcat subțire, sumar; p. ext. prost îmbrăcat, zdrențăros. Smuls de pene = rușinat, umilit. A lua (pe cineva) în (sau prin) pene = a certa, a mustra (pe cineva). ♢ Compuse: pana-zburătorului = plantă erbacee cu frunze păroase, și cu flori mari, violete sau albe, fără miros (Lunaria annua); pana-gâștei = specie de mușchi cu tulpina dreaptă, cu ramuri arcuite și inegale, formând tufe mari, verzi sau gălbui (Hylocomium triquetrum). ♦ Smoc de pene¹ (I 1) sau aripă care servește la diverse scopuri practice gospodărești. 2. (La pl.) Pene¹ (I 1) de pasăre sau fire pufoase desprinse de pe cotoarele acestora, care servesc la umplerea pernelor, a saltelelor etc.; p. ext. așternut (moale) de pat (cu pene), fulgi etc.). 3. Pană¹ (I 1) de gâscă, ascuțită și despicată la vârf, întrebuințată altădată ca instrument de scris cu cerneală; p. gener. toc de scris, condei; ceea ce servește la scris. ♦ Fig. Scriere, scris; stil, fel de a scrie al unui scriitor; arta de a scrie; p. ext. scriitor. 4. Dispozitiv făcut din cotor de pană¹ (I 1), care servește să țină cârligul undiței la adâncimea dorită. 5. Podoabă din pene¹ (I 1), care se poartă la pălărie, în păr etc. ♦ (Pop.) Podoabă pentru pălărie făcută din flori (naturale sau artificiale); p. restr. floare. 6. (În sintagma) Categorie pană = categorie în care intră boxerii între 54 și 57 kg, luptătorii între 57 și 63 kg etc. II. 1. Piesă de lemn sau de metal (de forma unei prisme), întrebuințată la despicarea lemnelor, la detașarea unor bucăți dintr-un material, la fixarea sau la înțepenirea unor piese, la asamblarea sau la solidarizarea unor organe de mașini, a unor elemente de construcție etc. ♦ (Tipogr.) Piesă care se intercalează între matrițele de linotip, pentru a le spația. ♦ Felioară de slănină cu care se împănează carnea ce urmează să fie friptă. 2. Partea ciocanului, opusă capului, prelungită și subțiată spre vârf. ♦ Partea lată, plată a unor obiecte, instrumente etc.; lamă. 3. Bețișor cu care se strânge frânghia ferăstrăului pentru a întinde pânza; cordar. 4. (În sintagma) Pana căpăstrului sau pană de căpăstru = ștreang sau curea cu care se priponește calul. 5. Parte a cârmei unei nave, care poate fi rotită în jurul unui ax vertical și asupra căreia se exercită presiunea apei când se schimbă direcția de mișcare a navei. 6. Placă mică de os, de celuloid etc. cu care se ating coardele la unele instrumente muzicale. ♦ Ancie (la un instrument muzical de suflat). 7. (În sintagma) Pană de somn = carnea de la pântece sau de la coada somnului. [Var.: (înv. și reg.) peánă s.f.] – Lat. pinna.

PÁNĂ²,

pene, s.f. 1. Oprire accidentală a funcționării unei mașini, a unui mecanism, a unui vehicul. ♢ Expr. (Fam.) A fi (sau a rămâne) în pană = a nu putea continua o activitate, a duce lipsă de ceva; a rămâne fără bani. 2. Situație în care se află o navă cu vele care are vânt din față și nu poate înainta. – Din fr. panne.

PẤNĂ

conj., prep. A. Conj. I. (Introduce propoziții circumstanțiale de timp). 1. (Stabilește un raport de posterioritate, precizând limita până la care se îndeplinește acțiunea din regentă) Greu le-a fost până și-au fă rost de cărți. 2. (Urmat de o negație, stabilește un raport de anterioritate) Mai înainte ca..., mai înainte de... ♦ (În locuțiuni, urmat de o negație) Până când. Până ce. 3. Atâta timp cât..., câtă vreme..., cât... ♢ (În locuțiuni) Până când. Până ce. II. (Introduce propoziții circumstanțiale de loc; arată limita, hotarul în spațiu) A mers până unde nu ajunsese nimeni. B. Prep. (Împreună cu adverbe și cu alte prepoziții formează adverbe compuse, locuțiuni, prepoziții). I. (Introduce un complement circumstanțial de timp) Până mâine dimineață să termini lucrarea. ♢ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. (Corelativ) Din zori și până-n seară. ♢ Loc. conj. Până când. Până ce. ♢ Loc. adv. Până la urmă = în cele din urmă. Până una-alta = pentru moment, deocamdată. II. (Introduce un complement circumstanțial de loc; urmat de adverbe) Merg pe jos până acasă. ♢ Loc. adv. De colo până colo = din loc în loc, în multe locuri. De sus până jos sau de jos până sus = în întregime, tot. ♢ (În prepoziții compuse) Până la. Până în. III. (Introduce un complement circumstanțial de mod; în prepoziții compuse) S-a înduioșat până la lacrimi. ♢ (În locuțiuni) Până acolo = în asemenea măsură, în asemenea grad. Până și = chiar și. – Lat. paene-ad.